Activitati 2018-2019

                                            

  1. 9 mai 2019 - Cultura cucuteniană - tezaur local, tezaur european
  2. 19-21 octombrie 2018 - Parlamentul tinerilor
  3. 19 septembrie 2018 - Simulare cutremur
  4. 15 septembrie 2018 - Let's do it, Romania!

                                            

1. 9 mai 2019 - Cultura cucuteniană - tezaur local, tezaur european

  Joi, 9 mai 2019, Liceul Teoretic „Ion Neculce” a sărbătorit Ziua Europei prin debutul unui nou parteneriat cu Asociatia Super Tineri Asyris din Târgu Frumos, prin implicarea a 70 de elevi din instituția noastra într-un program de dezvoltare personală prin intermediul artelor. 10Activitati similare se vor desfăşura în perioada 6 mai – 25 iunie 2019, şi includ organizarea a 7 ateliere de lucru pentru elevi, în domeniile: sport, dans, fotografie, desen, teatru şi film, meşteşuguri, voluntariat. Atelierele vor fi coordonate de 6 voluntari din Mexic, Italia, Grecia, Belgia şi Franţa, respectiv de 12 lucrători de tineret din Italia, Malta, Turcia, Polonia, Spania şi România. Activităţile sunt cofinanţate prin Programul Erasmus+, cu sprijinul Comisiei Europene, şi sunt organizate în cadrul mobilităţilor „Arts Lab”, „Building Bridges” şi „New Vision, New Volunteers”. Elevii din cadrul şcolii vor fi invitaţi să se implice, ca voluntari, în promovarea culturii Cucuteni la nivel local, naţional şi internaţional, şi în înscrierea comunei Cucuteni pentru obţinerea titlului de European Youth Village - un program naţional destinat comunităţilor rurale.

 

  Parteneriatul se înscrie în demersurile manageriale de dezvoltare a dimensiunii europene a educației. Astfel, în contextul globalizării și dezvoltării tehnologice din societatea actuală, echipa managerială a Liceului Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos a considerat oportun a-și concentra demersurile proiective în sensul dezvoltării conștiinței și exprimării culturale în rândul elevilor, ce se constituie într-o competență-cheie esențială managementului vieții personale, necesară unui cetățean al Uniunii Europene pentru a se integra cu succes în viața socială, într-o economie bazată pe cunoaștere și caracterizată prin diversitate culturală.

  Prin urmare, proiectele ințiate și aflate în proces de implementare în instituția noastră se concentrează pe activități culturale care contribuie la dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a personalității elevilor. Concentrându-ne pe componenta culturală a misiunii noastre educaționale, profesorii Liceului Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos implică elevii în activități extracurriculare și extrașcolare prin care se urmărește conturarea și dezvoltarea în conștiința lor a unui sistem de valori intrinseci, inspirate de modelele axiologice culturale românești și europene, care să se constituie într-o componentă motivațională și volitivă, determinantă pentru un viitor de succes.

 


 

                                            

2. 19-21 octombrie 2018 - Parlamentul tinerilor

   În intervalul 19-21 octombrie 2018, Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos a fost reprezentat de 10elevul Florin Cosmin Humă, sub îndrumarea domnului profesor Sergiu – Constantin Enea, directorul instituției, la a X-a ediție (Ediție Aniversară) a proiectului Parlamentul Tinerilor, un eveniment de amploare organizat de Asociaţia Pro Democraţia, Camera Deputaţilor și Fundația Hanns Seidel România, la Palatul Parlamentului. Astfel, elevul liceului nostru a jucat rolul de deputat și a fost implicat în simularea procesului decizional din cadrul Parlamentului României desfășurat pe grupuri politice, comisii parlamentare, precum şi în plen.

  Prin acest proiect, organizatorii au oferit tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei, rolului şi funcţiilor Parlamentului în cadrul celorlalte instituţii democratice, familiarizarea cu doctrinele partidelor politice parlamentare, oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară. .

  Detalii despre participarea liceului nostru în cadrul acestui proiect se vor regăsi în numărul viitor al revistei „Liceenii lui Neculce”.

 


 

                                            

3. 19 octombrie 2018 - Simulare cutremur

   Vineri, 19 octombrie 2018, la Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos a fost declanșat un exercițiu care a simulat intervenția autorităților în cazul unui cutremur, cu impact la Târgu Frumos.
Această activitate s-a desfășurat cu susținerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Grigore Sturza” al Județului Iași, sub coordonarea domnului colonel în rezervă, Țîmpău Vasile și a conducerii școlii, director, prof. dr. Sergiu – Constantin Enea, director adjunct, prof. Lili Ciobanu, cu implicarea tuturor elevilor și cadrelor didactice ale Liceului Teoretic „Ion Neculce”. Astfel, în cadrul acestei acțiuni, s-au prelucrat reguli de comportare în timpul cutremurului și după cutremur, conform protocolului de colaborare cu ISU. Acțiunea se înscrie în programul „Educația și protecția elevilor în caz de cutremur”.

  Exerciţiul a avut ca scop punerea în aplicare a Concepţiei naţionale de răspuns post-seism și s-a înscris într-un program național desfășurat în această săptămână din octombrie în România, constituind cea mai amplă simulare de intervenție în caz de seism major care a avut loc în Uniunea Europeană în ultimele două decenii.

 


 

                                            

4. 15 septembrie 2018 - Let's do it, Romania!

   Pe data de 15 septembrie 2018, 150 de elevi, împreună cu 11 profesori ai Liceului Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos au răspuns „Prezent!” la acțiunea „Let’s do it, Romania!”, acțiune derulată la nivel național, în cadrul celei mai mari mișcări sociale sociale din România.

  Astfel, echipa noastră de voluntari, la inițiativa Primăriei Târgu Frumos, au ecologizat zona Adâncata, aflată în împrejurimile orașului, din dorința de a face acest colț din natură un loc mai frumos și mai curat. Mulțumim și îi felicităm pe elevii noștri pentru implicarea și dăruirea lor!

 


 

 

free pokereverest poker revie
Copyright © 2024 Liceul Teoretic "Ion Neculce" Tg. Frumos. Toate drepturile rezervate.
Realizator: Matrescu Viorel-Lucian - vmat_neculce@yahoo.com.